Iniţial teză de doctorat în românistică la Universitatea din Torino (2009), volumul de faţă validează statura unui cercetător asiduu al literaturii române, informat, subtil, expresiv şi, nu în ultimul rând, pasionat. Giovanni Magliocco a frecventat cursuri de limbă şi civilizaţie românească la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca şi a predat italiana la Facultatea de litere din Oradea, fiind apoi profesor de limbă şi literatură română la Università degli Studi della Calabria, iar acum la Bari. Fragmente din carte au apărut în volume colective (Poetica dell’immaginario, coordonat de Gisèle Vanhese, Spiritul critic la Cercul Literar de la Sibiu, coordonat de Sanda Cordoş ş.a.) sau în reviste literare. Interesul autorului pentru literatura română este cuprinzător. A scris despre şi a tradus din Eminescu, Lucian Blaga (e prezent în câteva dintre Meridianele Blaga editate de Societatea Culturală Lucian Blaga din Cluj), Mircea Eliade, Panait Istrati, dar şi din Ana Blandiana, Petru Creţia, Dinu Flămând ori Ruxandra Cesereanu. Un grupaj de traduceri din ?tefan Aug. Doinaş, Radu Stanca, Eta Boeriu, Ion Negoiţescu a apărut în „Spirit Românesc” (nr.1, Mantova, 2006).Monografia dedicată Cercului literar de la Sibiu, în general, şi operei lui Radu Stanca, în special, îşi propune identificarea coordonatelor mitice şi tematice ale poeticii cerchiste şi descrierea manierismului formal şi stilistic care o defineşte. Textul escortă vorbeşte despre dorinţa exponenţilor „di integrare la cultura romena in un sistema di valori pienamente europei”. Mai mult, „questo programma poetico ed estetico è ancora oggi particolarmente significativo, poiché afferma con forza la totale appartenenza della cultura romena ad uno spazio occidentale”. Prima parte – Il Circolo Letterario di Sibiu. Tra “estetismo ambiguo” e mitopoetica – e una teoretică, de panoramare a fenomenului cerchist în întregul său, de la originile legate de Cercul literar studenţesc Octavian Goga din Sibiu şi până la lansarea Manifestului. Deşi configurat ca atitudine polemică faţă de curentul principal, masificant, al ideologiei politice şi culturale a vremii, cerchismul nu se defineşte ca „ruptură faţă de trecut”, în manieră avangardistă, ci mai degrabă ca afirmare a continuităţii cu modernismul interbelic. Revista Cercului Literar e considerată o construcţie matură, revelatoare pentru amploarea cunoaşterii şi soliditatea culturii cerchiştilor, dar nu lipsită de o anume ambiguitate, oscilând între afirmarea autonomiei estetice şi repudierea purismului. Capitolul al doilea, Teoria della ballata e mitopoetica, focalizează comentariul pe figura lui Radu Stanca, analizând imaginatul cerchist prin intermediul operei sale poetice. Un prim subcapitol, La ballata: rinascita di una forma poetica, scoate în evidenţă legăturile genetice ale baladei moderne cu poezia figurativă şi cu cea monodramatică şi comentează atent, cu sugestii din studii de referinţă ale teoriei literare, articolul programatic Resurecţia baladei, semnat de Radu Stanca – precis şi meticulos, fără zone de umbră, spune autorul. Prima parte se încheie cu subcapitolul La poetica del mito e l‘ euforionismo. G.M. înaintează desfăşurat, analizele sale sprijinindu-se pe o bibliografie consistentă, cu lecturi aprofundate – şi nu de puţine ori elegant polemice – din românii V. Nemoianu, N. Balotă, Ov. Crohmălniceanu, Nicolae Manolescu, Ion Pop, Marin Mincu, Eugen Simion, M. Călinescu, Gh. Grigurcu, Mihai Zamfir, Ion Vartic, Petru Poantă, Corin Braga, Gabriela Gavril, I. Guţan, Dragoş Varga-Santai (doar cartea lui Dan Damaschin, Cercul Literar de la Sibiu/Cluj. Deschidere spre europeism, nu pare să fi ajuns la el; oricum, n-am găsit-o în lista bibliografică). Cât despre euforionism ca ideal, G.M. crede că cerchiştii au atins în opera lor echilibrul visat, fiind identificabilă prevalenţa dionisiacului asupra apolinicului, a romantismului („văzut ca manierism deformant”) asupra clasicismului, „a regimului nocturn asupra regimului diurn, a Mythos-ului asupra Logos-ului, a discursului iraţional şi metaforic asupra celui raţional şi geometric”.Partea a doua, Le visioni di un „Re sognatore”. L‘ itinerario poetico di Radu Stanca, este divizată în trei capitole: Manierismo romantico e „baladesc”, Nei labirinti di un regno notturno şi Nella città delle ombre. Il mito di Sibiu. Poezia lui Radu Stanca (textul escortă rezumă astfel: „Il richiamo costante ad un’Europa culturale archetipica, il cosmopolitismo, la ripresa della forma poetica della ballata, la scrittura mitica, fanno della poesia di Radu Stanca un momento di sicuro valore nel panorama letterario romeno del XX secolo”) e comentată prin modelele trubaduric, romantic şi simbolist, cu oscilări între omul manierist şi homo duplex, între eros şi thanatos, dar şi prin mitul Sibiului ca „centru iniţiatic, spaţiu suprareal deformat de o viziune delirantă sau loc în care se exorcizează spectrele morţii”, balada fiind „spaţiul textual cel mai propice manifestării fulgurante a lumii mitice şi a unui imaginar fantastic ivit dintr-o spiritualitate medievală mitteleuropeană”.Studiul lui Giovanni Magliocco se încheie cu o antologie bilingvă din poezia lui Radu Stanca. Acest semnal vrea să atragă atenţia asupra unei cărţi, dar şi asupra autorului ei care face excelente servicii imaginii literaturii române în lume.

Link al sito